Traseu montan: Timisul de Jos – Canionul 7 Scari – Cabana Piatra Mare – Varful Piatra Mare

Traseu montan: Timisul de Jos – Canionul 7 Scari – Cabana Piatra Mare – Varful Piatra Mare sau cum ne-am petrecut ziua libera de 24 ianuarie.

Cateva detalii tehnice:

  • Punct de plecare: Timisul de Jos
  • Cabane existente pe traseu (deschise si iarna): Cabana Piatra Mare
  • Marcaje: dunga galbena din Timisul de Jos pana la cabana Piatra Mare (ocolind Canionul 7 Scari); dunga rosie de la cabana Piatra Mare pana la varful Piatra Mare; la coborare, de la cabana Piatra Mare pana in Timisul de Jos am mers pe asa-numitul traseu familial, dunga rosie
  • Stare marcaj: foarte buna
  • Distanta totala: 15 km
  • Durata totala: 5:30 ore ne-au iesit noua cu o usoara alergare la coborare
  • Diferenta de altitudine: 1100 de metri urcare, 1100 de metri coborare
  • Echipament musai: bocanci waterproof, pantaloni de fas (ski), straturi foi de ceapa, bat in caz de coborare rapida.

Povestea traseului

Dupa ce ca iarna nu e ca vara, nici nu ne-am stabilit un obiectiv pentru perioada de zapada masiva. Din acest motiv ne-a fost cam dificil sa ne urnim de dimineata. Am plecat din Bucuresti la 8:30 si ajuns in Timisul de Jos la ora 10:30. De acolo am pornit catre Canionul 7 Scari la pas alert, pe marcajul dunga galbena. Peisajele chiar erau superbe, desi nu ajunsesem inca deasupra lumii.

IMG_20170124_103318

IMG_20170124_105446

Dar pana sa incepem urcarea, trebuie sa prezentam un nou membru al echipei: el este Costel. A mers cu noi din Timisul de Jos pana sus la Varful Piatra Mare, dar cu un avant considerabil. El practic a stat dupa noi.

IMG_20170124_111908

Ajunsi cu bine la Canion, ne-am lovit de o poarta bine zavorata care ne-a taiat putin din pofta de adrenalina. Ne si vedeam deja urcati pe treptele care oricum cresc bataile inimii si intr-o zi de vara. Cu toate acestea, turturii au facut obiectul unei sesiuni foto la care a luat parte si Costel din cate se poate vedea.

IMG_20170124_111721

Am continuat in aceste conditii traseul prin padure pe marcajul dunga galbena. Urcare pieptisa pana sus, nu ne oprim. Vrem sa mai doboram un record personal. Traseul pana acum era destul de prietenos: poteci prin zapada avem, marcaje foarte vizibile avem, cer senin. De remarcat ca de-a lungul traseului ne-am intalnit cu cel putin 6 grupuri diferite de persoane.

Dupa 3 ore de la Timisul de Jos ajungem la Cabana Piatra Mare. Bucurie mare sa vedem ca este deschisa, incalzita si ca mai serveste si ciorba. Din pacate, foarte multe dintre cabanele pe care le vedem deschise in timpul verii sunt inchise iarna. O astfel de surpriza am avut la Cota 2000, cand am putut sa ne incalzim putin in cabana salvamont. Sfatul nostru este sa verificati situatia cabanelor de pe traseu inainte de a pleca la drum.

IMG_20170124_144110 IMG_20170124_143849 IMG_20170124_143913

De la cabana am continuat urcarea catre varf pe marcaj dunga rosie. Pana la destinatie am mai facut jumatate de ora. Din fericire diferenta de altitudine a fost una mult mai mica fata de efortul depus pana la cabana.

Despre varf, lasam pozele sa vorbeasca despre cat de tare a fost privelistea. Adaugam doar ca vantul lipsea cu desavarsire si era un soare caldut care facea ca pe alocuri zapada sa lipseasca.

IMG_20170124_142216 IMG_20170124_135418 IMG_20170124_135431 IMG_20170124_135541 IMG_20170124_135818

A urmat coborarea pe acelasi traseu pana la cabana. De acolo am urmat cararea traseului cunoscut ca Familial – dunga rosie. Spre deosebire de cel de la urcare, acesta a fost folosit si pentru snow-mobil. Motiv pentru care a fost mult mai usor de practicat si ne-a oferit mai multa stabilitate. Pe de alta parte, a fost mai dificil pentru ca era mult mai folosit decat cel de la urcare, zapada formase o pojghita de gheata si era mult mai alunecos astfel drumul.

Am pornit in ritm alert, pe alocuri in pas alergator si am reusit sa ajungem in Timisul de Jos intr-o ora si jumatate.

Ne-a fost cam dor de munte si am avut grija sa sarim pe el ca un copil pe o bucata de tort cu ciocolata. Then again, ne-am dat seama ca ideea noastra cu stabilirea unui obiectiv este foarte buna pentru componenta motivationala. Astfel ca, pentru anul 2017 am venit la masa negocierilor si am cerut muntelui sa ne gazduiasca pe cel putin 20 de varfuri, toate noi.

Tagged , , , , , , , , , , ,